Psihologia explică faptul că întreruperea nu este întotdeauna nepoliticoasă și poate indica anumite trăsături emoționale.
Întreruperea vorbitorului este adesea percepută ca o lipsă de respect, dar psihologia sugerează că un astfel de comportament poate avea mai multe semnificații. Nu este întotdeauna rău intenționat și depinde în mare măsură de context și de personalitate.
Răspunsul este că, conform diverselor studii privind comunicarea interpersonală, întreruperea poate fi asociată cu anxietatea, impulsivitatea sau nevoia de a-și confirma importanța. În multe cazuri, persoana nu încearcă să-și impună voința, ci mai degrabă să participe activ la conversație.
Experții au identificat câteva cauze psihologice ale acestui obicei. Printre cele mai frecvente se numără:
- Anxietatea sau entuziasmul , care determină persoana să înceapă să vorbească fără să-și aștepte rândul.
- Nevoia de aprobare , de a simți că ești ascultat sau apreciat.
- Impulsivitatea , asociată cu dificultăți în controlul emoțiilor.
Există, de asemenea, un stil de comunicare mai dominant, în care întreruperea servește ca mijloc de control al conversației. În astfel de cazuri, scopul este de a-și afirma autoritatea sau de a-și impune propriul punct de vedere, ceea ce se întâmplă adesea în mediul de lucru sau în discuții tensionate.
Cu toate acestea, experții precizează că abilitatea de a întrerupe nu este un factor determinant al personalității. Ascultarea activă, respectul pentru tăcere și atenția față de ceilalți sunt abilități care pot fi dezvoltate și perfecționate în timp.
