Într-un anumit sens, viața este mai monotonă decât pare. Te trezești în fiecare dimineață, iei micul dejun, mergi la serviciu, iei prânzul, faci sport, iei cina, te culci… și totul o ia de la capăt. Fiecare zi poate fi la fel de asemănătoare cu cea precedentă (sau cu cea următoare) pe cât poate fi de diferită de ea. În cadrul acestui set de acțiuni „obligatorii”, putem face ca fiecare zi să fie diferită de cea precedentă sau exact la fel.
Cuprins
Haruki Murakami (Japonia, 1949) este de părere că monotonia este forța motrice a disciplinei. El nu crede în diversitate ca sursă de inspirație pentru creativitate, cu atât mai puțin pentru viața însăși. La 77 de ani, scriitorul japonez respectă aproape fără schimbări programul zilnic pe care l-a elaborat cu zeci de ani în urmă, când a decis să se dedice complet scrisului. Se trezește la patru dimineața, scrie cinci-șase ore la rând, apoi pleacă să alerge aproximativ zece kilometri sau, dacă nu are chef să-și pună adidașii, sare în apă și înoată cel puțin un kilometru și jumătate. Își permite să-și petreacă ziua în simplitate, iar la ora 9 seara se culcă în fiecare zi. Viața lui este marcată de repetiție, ascetism și disciplină . „Dacă vrei să te ocupi de ceva pentru o lungă perioadă de timp, ai nevoie de disciplină. Acest lucru se aplică și vieții”, explică el.
Consecvența ca cerință esențială
Pentru Murakami, perseverența nu este o trăsătură de caracter, ci o condiție necesară pentru realizarea oricărui proiect de viață pe termen lung, inclusiv scrierea de romane, pe care el însuși o compară cu un maraton. El nu dorește și nu intenționează să-și idealizeze metoda, deoarece, atunci când este întrebat despre viață, răspunde prompt: „Nu am răspunsuri clare despre viață. Pur și simplu continui să merg înainte , zi după zi”.
Rutina sa strictă și intenționat monotonă are ca scop crearea unei stări psihice profunde, în care corpul și mintea funcționează în deplină armonie. Repetiția, susține Murakami, devine primordială. Psihologul Mihaly Csikszentmihalyi, creatorul conceptului de flux, a explicat că repetiția și previzibilitatea ne ajută să intrăm în stări în care „eu” se dizolvă, iar concentrarea se intensifică. Astfel, creativitatea este, de asemenea, definită ca o abilitate care poate fi antrenată, similar exercițiilor fizice.
A început să practice alergarea în mod serios în jurul anului 1982, când avea 33 de ani, cam în același timp în care a decis să se dedice complet scrisului. De fapt, de peste 40 de ani, această formă de exercițiu fizic este o parte integrantă atât a vieții sale, cât și a programului său de scriere.
El aleargă în fiecare zi după ce lucrează multe ore la text și se antrenează pentru maratoane, la care a participat de mai multe ori. „Forța fizică este la fel de necesară ca și sensibilitatea”, afirmă scriitorul japonez. Este o chestiune de rezistență.
Limita repetării
Din punctul de vedere al neuroștiinței, combinația dintre programul zilnic și activitatea fizică este justificată. Menținerea unui program constant reduce încărcătura cognitivă zilnică și eliberează resurse mentale pentru sarcini complexe, iar exercițiile aerobice regulate contribuie la neurogeneză și îmbunătățesc reglarea emoțională. Pe scurt, este vorba despre crearea unei structuri de viață care favorizează concentrarea profundă și creativitatea pe termen lung.
Cu toate acestea, repetiția are limite care trebuie luate în considerare. Un program zilnic excesiv de strict nu este potrivit pentru toată lumea și poate deveni o sursă de stres dacă este perceput ca o obligație inflexibilă. Fără a mai vorbi de faptul că imersiunea constantă în același lucru fără stimularea cognitivă a creierului poate duce la rezultatul opus, și nu la longevitatea atât de lăudată. Prin urmare, disciplina este utilă atunci când servește unui scop, și nu atunci când devine centrul vieții.
Murakami pare să conștientizeze această limită. Pentru el, disciplina nu elimină alte variabile importante în dezvoltarea umană; mai degrabă, ea devine principală. „Mă așez și scriu. În fiecare zi. Atât”, spunea el. „Este important să nu te oprești. Chiar dacă nu știi încotro te îndrepți”. Viața lui Murakami poate fi considerată o anomalie în viața modernă: puține factori de distragere, un program strict, liniște, efort fizic și repetiție zilnică. Dar dacă menținerea vieții (și a muncii) de-a lungul deceniilor depinde nu atât de talent, cât de capacitatea de a te trezi în fiecare dimineață și de a continua să mergi înainte?
