Un studiu realizat pe modele animale a permis identificarea mecanismelor creierului care asigură îmbunătățirea comportamentului prin practică. Această realizare poate ajuta la înțelegerea modului în care se dezvoltă și se optimizează abilitățile motorii și sociale la oameni.
Cuprins
De ce practica ne permite să ne perfecționăm, fie că este vorba de învățarea limbajului, cântatul la un instrument muzical sau practicarea unui sport? Cercetarea efectuată de oamenii de știință de la Institutul de Cercetări Medicale Howard Hughes și Universitatea Columbia oferă un răspuns clar: dopamina acționează ca un semnal intern care îndrumă creierul să-și perfecționeze comportamentul și mișcările.
Pentru a demonstra acest lucru, oamenii de știință au analizat cântecul zebrei amadine — o pasăre care învață să scoată sunete la fel cum copiii mici învață limba.
Dopamina este un neurotransmițător, o substanță chimică pe care neuronii o utilizează pentru a comunica între ei. Este adesea asociată cu plăcerea și recompensa, dar funcția sa este mai amplă: joacă un rol în motivare, învățare și controlul mișcărilor. Mai simplu spus, ajută creierul să determine ce acțiuni funcționează cel mai bine și care necesită ajustări.
Dopamina: un marker intern al progresului
Un grup de cercetători condus de neurobiologul Vikram Gadagkar a descoperit că puii de cinteze scot la început sunete inexacte, foarte asemănătoare cu balbăiala copiilor . Cu timpul și odată cu repetarea, aceste vocalize devin mai precise. Deoarece aceste păsări învață aceeași melodie, modelul a permis cercetătorilor să studieze în detaliu modul în care creierul detectează erorile și întărește succesele.
În timpul experimentului, cercetătorii au modificat unele note ale cântecului pentru a imita greșelile. Când pasărea cânta „incorect”, nivelul de dopamină scadea; când atingea intonația corectă, acesta creștea. Această schimbare funcționa ca o recompensă internă: creierul semnaliza ce ajustări trebuie repetate și care trebuie corectate .
Acesta este un mecanism similar celui care funcționează la oameni atunci când observă că un cuvânt se pronunță mai bine decât înainte sau că mișcarea devine mai fluidă după câteva încercări.
Practica nu este același lucru cu a cânta în fața altora.
Studiul a arătat, de asemenea, că contextul social modifică aceste circuite cerebrale. Când masculii de cinteza se antrenau singuri, nivelul de dopamină fluctua constant, ceea ce indica o învățare activă. În schimb, când cântau în fața femelei, acest semnal scădea brusc: scopul nu mai era perfecționarea, ci executarea corectă a ceea ce învățaseră.
Cu toate acestea, reacția publicului s-a dovedit a fi decisivă. Dacă femela manifesta interes, apăreau noi valuri de dopamină, întărind atât motivația masculului, cât și legătura socială. Acest lucru este comparabil cu ceea ce se întâmplă la oameni atunci când o prezentare sau un discurs provoacă o reacție pozitivă.
Gadagkar a explicat că, deși femelele nu cântă, ele au zone ale creierului asociate cu cântatul, care servesc la evaluarea vocalizării și exprimarea preferințelor — un proces pe care echipa îl studiază mai în detaliu.
Ce ne poate învăța acest lucru despre creierul uman?
La tinerii cintezi, oamenii de știință au observat că, pe măsură ce cântecul se stabiliza, nivelul de dopamină creștea constant. Acest semnal reflecta nu numai ultima încercare, ci și progresul cumulativ al încercărilor anterioare, ghidând procesul de învățare în timp.
Acest tip de feedback este comparabil cu modul în care o persoană se perfecționează în discursurile publice, scris sau sport; nu este un succes izolat, ci un proces gradual pe care creierul îl înregistrează și îl consolidează.
Înțelegerea acestui mecanism poate avea implicații clinice importante. În cazul unor boli precum Parkinson, în care are loc degradarea neuronilor dopaminergici, capacitatea de a corecta și preciza mișcările este afectată.
În plus, rezultatele evaluării sociale ridică întrebări cu privire la tulburările din spectrul autist (TSA), în care procesele de interacțiune și motivație socială pot fi modificate.
Deși cântecul amadinei zebră este simplu, principiile pe care le dezvăluie — modul în care creierul învață, corectează greșelile și se motivează — par universale. Astfel, aceste păsări mici oferă o oportunitate neașteptată de a înțelege modul în care creierul uman optimizează abilitățile complexe prin intermediul semnalelor chimice interne.
